despre vis și poem laolaltă

— doem — spre miezul nopții curg gândurile cum curge cerul așa cum marea răsare pe creasta fiecărui val aruncând o privire sărată peste umărul țărmului și stelele rămân aninate precum pietrele hipnotic undeva între respirări îți cioplesc privirea dintre genele mele până la lacrimă ascult monologul gerului și adorm abisal în amintirile care picură îngeri e răvășitor de liniște între visele mele crăpate și firele de iarbă plâng și somnul meu translucid și diafan rezonează asonant pe orice acord cu dalta ascuțită a sprâncenei pământul e cuprins de durerile facerii iar gândul meu se face rană visând la dragostea asta care dispare strivită brutal sub cizma unui trol înghețat târziu în zori apune poemul